Autoapărare femei

Cursurile de autoapărare pentru femei susținute de Tamashyi Sport Center se bazează pe tehnici eficiente, dar și ușor învățat.

Autoapărare fete/femei Timișoara

Pe perioada cursului veți învăța cu ajutorul exercițiilor și simulărilor, să vă apărați de orice tip de amenințare și agresiune, să neutralizați rapid și eficient orice acțiune ce ar pune în pericol viața voastră, a celor dragi sau siguranța bunurilor voastre.

 

Prin cursurile de autoapărare dedicate femeilor, acestea vor putea să își dezvolte atât condiția fizică, cât și psihicul și atitudinea mentală. Acest lucru le va permite să înfrunte și să gestioneze frica. Ele vor deveni capabile să reacționeze într-un caz de agresiune violentă, oricare ar fi ea.

Fiind o metodă caracterizată prin naturalețe, logică și simplitate și bazată pe reacții instictive ale corpului, veți observa după numai câteva luni de antrenamente evoluția dumneavoastră tehnică, dar și fizică.

Cursurile de autoaparare se țin individual sau în grupe mici și deși sunt adresate persoanelor majore, nu există o limită minimă de vârstă. Lecțiile se fac după un orar stabilit de comun acord.

Se studiază ieșirea din situații periculoase, folosirea eficientă a tehnicilor de lovire, a tehnicilor articulare și a strangulărilor atât în cazul luptei în picioare cât și în cazul luptei la sol.

Sală modernă de arte marțiale, dotată cu tot echipamentul necesar desfășurării antrenamentelor (saci de box, palmare, căști de protecție, veste de protecție, suprafață specială de luptă, bastoane și cuțite antrenament, etc) precum și cu toate condițiile de confort și igienă (muzică ambientală, vestiar femei, duș, toaletă, etc).

Așadar, nu vă mai rămâne decât să pregătiți echipamentul sportiv și să veniți la antrenamente.

Cursuri autoapărare femei Timișoara


Cursuri autoapărare femei Timișoara
Antrenamente autoapărare femei Timișoara

Telefon: 0760 062 062

sus
×

Salut!

Faceți clic pe unul dintre reprezentanții noștri de mai jos pentru a discuta pe WhatsApp sau pentru a ne trimite un e-mail la contact@tamashyi.ro

× Cum te putem ajuta?